5 lucruri de făcut când stăm acasă?

Ştim, e greu să stăm acasă când ştim că până mai ieri aveam o zi atât de agitată, fugeam dintr-un loc în altul, aveam “libertarea” de a ieşi la o cafea, la un restaurant sau la un teatru. Ştim că economia noastră suferă şi va suferi de acum, mult timp. Dar, mai ştim că doar stând acasă, putem ajuta, putem preveni ba mai mult, putem salva vieţi.

Dar, până reusim să scăpăm din acest infern, ce facem când stăm acasă? Cum reuşim să trecem de fiecare zi, fără să “o luăm razna”?

În primul rând, trebuie să vedem partea pozitivă. Avem mai multe oportunităţi decât neajunsuri în această situaţie.

Sursa: Google

Izolarea, frica şi reducerea contactelor sociale impuse odată cu starea de urgenţă pentru combaterea epidemiei de Covid-19 sunt provocări majore pentru psihicul uman, care vor începe să se facă simţite în câteva săptămâni, spun psihologii.

Această izolare este o „vacanţă” impusă, însă ea poate fi benefică pentru noi.

Eu cred că o săptămână, poate chiar două săptămâni putem fi incluşi în relaţiile familiare şi putem face ordine în jurul casei, în apartament. Este bine să respectăm un ritm nou creat, dar bine definit şi stabilit, pentru a trece cât mai uşor de această perioadă.

După care vor veni deja şi perioadele gândurilor şi atunci este bine de făcut un plan de viaţă pe urmatoarele luni. De exemplu, puteţi avea un orar stabilit cu ce veţi face în fiecare zi. La ce oră vă treziţi, la ce oră gătiţi, sau faceţi sport etc. Important este ca acesta să fie bine stabilit.

Comunicarea.

Desigur, comunicarea cu familia, dacă sunteţi o familie mai mare sau cu cei apropiaţi. Dacă nu, cât stăm acasă, comunicarea pe siteuri de socializare, crearea unor grupuri de interese, grupuri de susţinere. Însă dacă folosim siteurile de socializare, nu trebuie să ne concentrăm doar la ştirile legate de pandemie. De ce? Ar fi bine să începem să citim informaţii pozitive, să râdem, să glumim, să spunem bancuri, să ne uităm la seriale şi comedii.

Este bine să nu mergem pe ideea că trebuie să ne impunem să trecem peste aceste “greutăţi”. Din contră, este nevoie să ne calmăm şi dacă, de exemplu, cu o săptămână în urmă, ieri, alaltăieri chiar, noi încă ne puneam scopuri, atunci din ziua de astăzi accentul trebuie de pus nu pe scop, dar pe proces.

Adică observăm ce se întâmplă, lucrurile simple: floarea care a înflorit pe balconul tău, mâncarea care a ieşit delicioasă etc. Pur si simplu putem lenevi puţin, nu e neapărat să avem un scop: putem dormi, croşeta, putem să ne facem un automasaj sau chiar un tratament facial. Şi asta ne ajută la micşorarea anxietăţii care apare pe timpul izolării.

Sportul.

Sunt o mulţime de programe pe internet sau pe Youtube. Atunci când facem sport sau orice activitate fizica unul dintre hormonii care începe să se elimine în corpul nostru este serotonină şi serotonina, de fapt, duce la o stare pozitivă, la rezistenţa organismului, creşte imunitatea, deci, ne ajută să trecem cu bine peste aceste dificultăţi pe care le avem nu doar noi, ci toată lumea.

Sursa: Google

Proviziile.

Din păcate, când stăm acasă intrăm în panică şi ne gândim că nu o să ne ajungă mâncarea. Este mâncare, va fi de mâncare, ba mai mult, nu vom muri de foame. Dar, pe de altă parte, putem face o detoxificare a organismului, adică mâncare mai puţină, de ce nu, o dietă mai echilibrată, cu ore mai exacte ale meselor, cu mese echilibrate, gătite în casă, mult mai sănătoase. Abuzul de mâncare nu este tocmai sănătos, vă daţi seama că dacă nu avem la fel de multă activitate, energia sau kilocaloriile nu se ard la fel ca în trecut. Nu vrem ca atunci când vom ieşi din izolare, pe o vreme frumoasă de primavară/vară să ne trezim cu kilograme în plus . De aceea e foarte bine să avem o dietă echilibrată, să ne hidratăm dar şi să facem cât mai multă mişcare, sau de ce nu…să dansăm.

Părinţii cu copii mici.

Nu este uşor atunci când cei mici sunt “pe capul nostru” şi noi, parcă nu am mai exista.

Totodată situaţia poate fi luată ca o reflectare a ceea ce ne-am fi dorit întodeauna, o familie unită. Fie că suntem doar tu cu micuţii, fie că suntem împreună cu toată familia, trebuie să încercăm să facem cât mai multe activităţi împreună, putem, dacă avem posibilitatea să stăm cu copiii şi în schimburi, pentru a putea beneficia şi de puţin timp pentru noi. Şi, să privim partea pozitivă. Când aţi avut atâta timp să vă creşteţi VOI copiii? Stilul nostru de viaţă a fost atât de haotic şi de încărcat, încât nu am avut niciodată cu adevarat, timp de calitate, cu copiii noştri.

Acum putem deveni mentori, profesori, prieteni, parteneri de joacă, să începem noi să schimbăm viaţa noastră chiar de astăzi. Da, într-adevăr, copiii au mai multă energie decât noi. Noi adulţii vrem să stăm un pic mai liniştiţi, să stăm un pic în pat. Aici vine, din nou, remediul internetului pe care, cu o săptămână în urmă mulţi dintre noi ziceam: „nu-i dau tableta”.

Eu cred că a venit timpul poate să fim mai toleranţi şi la tableta sau la calculator. Dar, le puteţi folosi în scop educaţional, cum ar fi: „Hai să învătăm engleză!”, pentru că sunt o mulţime de desene animate în engleză; sau: „Hai să învătăm să desenăm”.

Spre exemplu puteţi avea un orar comun în care o să faceţi sport de dimineaţă, după care gătiţi împreună. Mai târziu vă ocupaţi de taskurile voastre, timp în care, puteţi să vă alocaţi câteva minute pentru mine.

Deci, eu cred că în momentul în care ne întrebăm “Ce să fac cu copilul meu?” trebuie să întelegem că e cazul să le acordăm copilului timp calitativ, nu cantitativ.

Sursa: Google

Găseşte timp pentru tine.

Fie că ai sau nu ajutor pentru cel mic, trebuie să găseşti şi timp pentru tine. Timp în care să citeşti, să te relaxezi, să meditezi, să gândeşti, să te regăseşti.

Poţi citi cărţi pe care poate nu ai avut niciodată timp să le citeşti.

Poti să te răsfăţi cu un scrub corporal făcut din zaţ de cafea cu ulei de măsline, benefic pentru celulită.

Îţi poţi face un automasaj pentru a-ţi relaxa musculatura sau poţi să-ţi faci un masaj facial cu ulei de cocos.

Seara, poţi face o baie fierbinte sau poţi bea un pahar de vin.

Poţi încerca Yoga, meditaţii sau chiar asculta muzică. (există foarte multe programe pe Youtube).

Nu în ultimul rând, poţi chiar să stai câteva minute, cu tine, pentru a te gândi la tine, la viitor, la planuri, la orice te face să te simţi mai bine.

Sursa: Google

În concluzie

Nu trebuie să luăm acest stăm acasă ca pe o povară. Trebuie să ne ajute să ne reconectăm cu noi înşine. Sau să reflectăm, să ajutăm, să fim solidari, să ne dăm seama, cu adevărat, ce este important în viaţa.

Noi, echipa New You, vom încerca, în urmatoarele zile, să vă dăm câteva idei pentru acele minute “pentru voi”.

Vă dorim să fiţi sănătoşi şi să ne revedem cât mai curând, cu zâmbetul pe buze, pentru a vă relaxa, pentru a fi “new you”.

Vrei să rămâi la curent cu toate noutățile și promoțiile noastre?

  • 0 0 vote
    Article Rating

    Copyright ©2021  Toate drepturile rezervate.

    Realizat de UNY WEB DESIGN

    2
    0
    Would love your thoughts, please comment.x
    ()
    x

    Folosim mai multe tipuri de cookies destinate realizării unei navigări sigure și pentru:

    -comunicare facilă prin butoane de contact, formulare
    -direcționare către platforme de rețele sociale
    -butoane de partajare a conținutului Politica Cookie